 O dronă rusească a fost găsită de autorități într-o gospodărie din județul Vrancea, în comuna Tănăsoaia. Aparatul de zbor a căzut în curtea unei case părăsite și nu a provocat pagube materiale. Potrivit informațiilor Digi24, drona nu are legătură cu atacurile rusești asupra porturilor de la Dunăre, din noaptea de sâmbătă spre duminică. Fragmentele dronei au fost ridicate de o echipă de specialiști și vor fi analizate, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.
 O explozie a avut loc duminică dimineață într-un bloc din municipiul Buzău. O persoană, în vârstă de 64 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 30% din corp și a fost transportată de urgență la spital. 30 de apartamente au fost grav avariate de explozie, iar 25 de familii vor fi cazate de autorități.
|